exfoliate

1

cînd eram copil gîndeam ca un copil
accentul cade întotdeauna pe copil
cînd sînt adult gîndesc ca un adult
accentul cade uneori pe gîndesc

2

mi se jupoaie sufletul
încercînd să obțină lacrimi
cu fiecare strat tot mai puține
esența sufletului e nonolfactivă

3

taie-mă ca pe o ceapă
iubește-mă cu lacrimi
ascultă mandolina sufletului
o să dormi neadormită

4

cînd cerul e descojit
lacrimile lui cad pe pămînt
unde umanoizii își sapă gropile
sub culorile curcubeului

5

chiar dacă aș vorbi în limbi îngerești
tot nu m-ai putea înțelege Doamne
căci m-am baricadat în suflet
o bibliotecă fără dicționare

6

unii cred că lumina trebuie curățită de culori
ideologia purității invadează cele mai senine minți
în timp ce Campionatul European de Fotbal ia sfîșit
mingea rămîne la fel de rotundă ca întotdeauna

7

îmi trăiesc vieţile în fiecare zi
tot mai complexe tot mai epuizante
dar nicicînd nu e vreo viață mai bogată
ca atunci cînd plîngi fără lacrimi

8

precum o veveriță jucăușă (și sperioasă)
diger ziua-alună devenită reper existențial
într-o lume agitată (și inconturnabilă)
unde uneori plutesc lebede pe muzica lui Ceaikovski

9

unii mă-mbracă în haine de gală
ca și cum luciul contează
în debaraua cu țoale a sufletului
Dumnezeu strănută și-și trage nasul

10

orbul își împachetează mîncarea
în ziarele idelogiei dominante
chiorul trage cu ochii la libertate
patrioţii vorbesc corect limba mumă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: