pre-viziuni

1

întîi am auzit bătaia inimii mamei
apoi am primit o palmă la fund
întîi am plîns apoi am primit lumina
a fost o seară apoi a fost o dimineață

2

întîi s-au jucat adulții cu mine
apoi m-am jucat eu de-a adulții
întîi au rîs apoi le-au dat lacrimile
creșteam prea repede și prea deștept

3

cele ce se văd au fost făcute din cele ce nu se văd
la început a fost Cuvîntul apoi planetele
viața e anticamera morții și pre-viziunea veșniciei
la sfîrșit va fi Cuvîntul

4

unii cred că au bogății sau doctorate
dar celui ce n-are i se va lua
și ce i se pare că are
pe planeta simulacrului și a hiperrealității

5

cine vede perspectiva nu se chiorăște la detalii
numai cine nu vede ajunge să vadă
detenta vizuală are de a face
cu efortul de a nu vedea

6

n-am văzut prima dată Cerul
dar am gustat Ploaia
n-am știut ce frumoși sînt Norii
pînă nu au întins Curcubeul

7

înainte de a ști ce înseamnă mamă m-am înfruptat
în placentă și apoi la sînul matern
înainte de a ști ce înseamnă Dumnezeu m-am hrănit
cu binecuvîntări cerești și terestre

8

nu cunoști omul decît în întunericul lui
de unde răsare lumina ființei lui
sufletul nu se vizionează precum la tv
e o simfonie cu multe tăceri

9

arta e pre-viziune mai mult decît orice
căci a vedea ceva valoros într-o pictură
sau sculptură sau simfonie are de a face
cu ce a fost înainte de viziunea artistului

10

numai cine știe să asculte cum crește iarba
poate vedea dincolo de nori
sîntem toți umanoizi făcuți din țărînă
dar suflete cu un destin veșnic

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: