Amintiri de pe strada Independenței (1) – Muntele și Muzica (1)

M-am născut acum 53 de ani în Petroșani, unde am locuit pînă la 28 de ani, pe strada Independenței, Bl. 12, et. 3, ap. 15. Din 1995 locuiesc în Oradea.

Strada Independenței se pare că a fost un nume premonitoru pentru ultimii ani din viața mea de pînă acum, dar eu nu știam ce rădăcini aveam pînă și în această denumire.

Din cîte îmi aduc aminte, era cea mai frumoasă stradă din Petroșani, cel puțin în ceea ce privește verdeața din jurul blocurilor și copacii de pe marginea străzii: tei, salcîmi etc.

Înainte de a evoca Familia și Biserica ca prime dimensiuni identitare, iată, evoc doi vectori – Muntele și Muzica, în legătură cu locuirea mea, de 28 de ani, pe strada Independenței.

La fereastra camerei mele de la etajul 3 se vedea Muntele.

Iar pe scară, la etajul 4, unde cîntam cu chitarele cu un prieten, se vedea Muzica.

Desigur, nu știam pe atunci ce perspective binecuvîntate aveam.

Locuiesc de 25 ani în Oradea, în mijlocul betoanelor, iar primarul ultimilor 12 ani, hiperinstituțional și hipouman, e un împătimit al betoanelor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: